Un copil şi tatăl său călătoreau cu trenul. Călătoria trebuia să dureze circa o oră. Tatăl se aşeză comod şi se puse să citească o revistă. La un moment dat copilul îl întrerupse,
întrebându-l:
- Tată, ce este clădirea aceea? Tatăl se uită să vadă ceea ce i-a arătat copilul şi răspunse : - Este o fabrică.
Începu din nou să citească când copilul îl întrebă din nou: - Tată, când sosim? Tatăl i-a spus că mai au încă de mers. A început din nou să citească, dar o altă întrebare a copilului îl întrerupse, urmate apoi de alte şi alte întrebări. Tatăl, disperat, căuta un mod pentru a-l face pe copil să se distreze. Văzu în revista pe care o citea multe chipuri de oameni, o rupse în mai multe bucăţi şi o dădu copilului, invitându-l să reconstruiască acele chipuri întocmai ca la un joc de puzzle, d
upă care se aşeză mulţumit pe scaunul său convins că băiatul va fi ocupat pentru tot restul călătoriei. Nu apucase să treacă multă vreme şi copilul exclamă: - Am terminat!
- Imposibil! răspunse tatăl. Nu pot să cred! Cum ai putut reconstrui imaginea aşa de repede?
Imaginea era reconstruită perfect. Copilul răspunse: - Nu m-am fixat asupra lumii (a oamenilor celor mulţi). căci pe cealaltă parte a foii era figura unui (singur) om; am reconstituit omul şi lumea s-a aranjat singură!
*
"Mai devreme sau mai târziu lucrurile se vor aranja de la sine. Nu e nevoie să le aranjezi tu; nu trebuie decât să te pui pe tine în ordine. De indată ce tu eşti în ordine, întreaga lume e în ordine. De îndată ce tu eşti în armonie, întreaga lume e în armonie!" - Osho
